Sesiune de comunicări în cadrul Conferinței Internaţionale IOTA

Arhiepiscopia Iașilor Ianuarie 11, 2019

Pe parcursul zilei s-au desfăşurat mai multe sesiuni de prezentări, în şase săli din cadrul Hotelului Unirea din Iaşi. Au prezentat lucrări peste 100 de vorbitori din 25 de ţări. Printre temele de discuţie tratate în lucrările ştiinţifice prezentate s-au numărat creştinismul în Orientul Mijlociu, studii biblice, interpretarea Filocaliei, lucrările părintelui Dumitru Stăniloae, educaţia creştin-ortodoxă, liturgică.

Tot în cadrul evenimentului IOTA, au fost lansate aseară următoarele volume: „Gânditori moderni ortodocşi”, a părintelui Andrew Louth, la Librăria Tafrali, şi „Avva, spune-mi un cuvânt”, a lect. Daniel Lemeni, şi „Taina chenozei”, a lect. Florin Toader Tomoioagă la Librăria „Cartea Românească”.

Înfiinţată în februarie 2017, Asociaţia Teologică Ortodoxă Internaţională (IOTA) îşi propune să crească potenţialul formator al tradiţiei intelectuale ortodoxe, prin crearea unui forum academic interdisciplinar, unde să fie cultivate, aprofundate şi împărtăşite rezultatele cercetării în domeniul teologiei ortodoxe de cadrele didactice, studenţii din învăţământul universitar teologic, ierarhia bisericească şi diferitele organizaţii laice.

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri